Vinurile moldovenești, înalt apreciate în Marea Britanie! Jamie Goode: Moldova are vinuri foarte bune

17 Iun. 2021, 12:11
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Iun. 2021, 12:11 // Actual //  MD Bani

Ambasada Republicii Moldova la Londra în colaborare cu Oficiul Național al Viei și Vinului Wine of Moldova și compania britanică Westbury au organizat evenimentul „100 de vinuri moldovenești cu Jamie Goode!” în scopul promovării vinurilor moldovenești pe piața britanică.

Astfel, în perioada 14 – 16 iunie, Ambasada Republicii Moldova la Londra a găzduit evenimentul „100 de vinuri moldovenești cu Jamie Goode”. În cadrul evenimentului au fost degustate 177 de mostre de vinuri, oferite de 43 companii vinicole din Republica Moldova de renumitul expert în vinuri Jamie Good, unul dintre cei mai solicitați judecători de vinuri din Marea Britanie, autor de cărți, columnist pentru ziarul The Sunday Express, dar și autorul mai multor articole din diverse publicații specializate, inclusiv The World of Fine Wine, Meininger’s Wine Business International, Noble Rot, Wine & Spirits, Vine Pair și Drinks International.

În urma degustării, impresia generală expusă de către Jamie Goode dar și de alți participanți: Moldova are vinuri foarte bune, care merită să fie prezente pe piața britanică!

Ca urmare a degustării vinurilor moldovenești Jamie Goode va elabora un raport despre vinurile degustate, care vor fi clasificate pe bază de scoruri top 100 vinuri, iar informația respectivă va fi distribuită unui cerc larg de contacte din domeniul HoReCa, magazinelor specializate și de rețea, etc., pentru a identifica interesul specific al potențialilor parteneri și asigura distribuirea mostrelor.
De asemenea, expertul Jamie Good va publica un articol despre vinurile din țara noastră pe blogul său (wineanorak.com), care este unul dintre cele mai cunoscute site-uri de vin din lume.
La eveniment au participat atât de reprezentanți ai rețelelor populare de magazine din Marea Britanie, precum și rețelelor de distribuție a vinurilor.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!