Voronin și Dodon s-au întâlnit cu Dmitrii Kozak! Liderul PSRM a dezvăluit despre ce a fost întrevederea

12 Aug. 2021, 11:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Aug. 2021, 11:14 // Actual //  bani.md

Faptul că Igor Dodon și Vladimir Voronin au avut o întrevedere cu Dmitrii Kozak o confirmă chiar liderul Socialist. Despre acest lucru a scris și Realitatea în seara zilei de miercuri, 11 august. Potrivit surselor Realitatea, întrevederea a avut loc la sediul Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova și a durat în jur de două ore.

Liderii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-au întâlnit cu Dmitrii Kozak, reprezentantul special al Președintelui rus Vladimir Putin pentru dezvoltarea relațiilor economice cu Republica Moldova, scrie Realitatea.md.

Discuțiile s-au axat pe subiecte ce țin de relațiile bilaterale moldo-ruse, pornind de la experiența și aportul important în dezvoltarea acestora, depuse de cei doi foști președinți ai Republicii Moldova, care au aprofundat parteneriatul strategic cu Federația Rusă, se arată într-un comunicat de presă.

Dmitrii Kozak este cunoscut drept pentru „Memorandumul Kozak” sau „Planul Kozak”, care presupunea federalizarea statului moldovenesc în 2003. Planul Kozak stipula că viitoarea federație va avea un parlament bicameral: Camera reprezentanților (cu 71 de deputaţi) şi Senatul (cu 26 de senatori, dintre care 13 reprezentanți ai Republicii Moldova, 9 ai Transnistriei şi 4 ai Găgăuziei).

Se propunea ca limba de stat să fie „moldoveneasca, iar limba oficială pe întreg teritoriul republicii federative – limba rusă”, fără a se preciza care este diferența dintre limba de stat şi limba oficială. Semnarea „Memorandumului Kozak” urma să aibă loc la Chișinău, iar la eveniment urma să participe Vladimir Putin. Ideea oficialului rus a fost respinsă de către președintele Vladimir Voronin.

Voronin a făcut o declarație cu privire la respingerea „Memorandumului din 2003” ca fiind în contradicție cu Constituția Republicii Moldova, care definește Republica Moldova ca un stat neutru ce nu putea permite accesul trupelor străine pe teritoriul său, de asemenea țara ne putând adera la alianțe militare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!