Vot final pentru selectarea directorului CNA fără concurs

24 Aug. 2021, 13:35
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Aug. 2021, 13:35 // Actual //  MD Bani

Parlamentul a votat, în lectură finală, proiectul de lege care prevede că directorul Centrului Național Anticorupție va fi numit în funcție de Parlament, cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin 20 de deputați, cu avizul pozitiv al Comisiei juridice, numiri și imunități. Până în prezent, legislația prevedea că directorul CNA este selectat pe bază de concurs, organizat de Comisia juridică, transmite IPN.

Autorii inițiativei, deputați din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, cred că modificarea modalității de desemnare și numire a directorului CNA va contribui la responsabilizarea corpului de deputați în desemnarea unui sau mai multor candidați la funcția de director, în cazul vacanței funcției.

În lectura finală, a fost acceptat amendamentul care prevede că revocarea din funcție a directorului se dispune cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin unei treimi din numărul deputaților aleși, cu avizul pozitiv al Comisiei juridice, numiri și imunități. Proiectul descrie și cazurile de revocare.

Prevederile privind alegerea directorului CNA pentru un mandat de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat, rămân aceleași.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!